Semne in Cer! - (partea a-IV-a)

Ioel 2:31 Soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

Matei 24:29 - Indata dupa acele zile de necaz soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei."

Luca 21:25 Vor fi semne în soare, în lună şi în stele.

Fapte 2:20 Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

Apocalips 6,12-13: “Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut din cer pe pămînt."

Isus a prezis chiar aceste lucruri, dar a prezis şi CÂND se vor întâmpla. Notaţi, aceste semne urmau să apară "îndată după acele zile de necaz" Matei 24:29. Care zile? În versetele de mai înainte, Isus vorbise despre persecuţia îndreptate împotriva urmaşilor Săi credincioşi. El îndreptase atenţia ascultătorilor Lui spre cartea lui Daniel şi le ceruse să înţeleagă lucrurile (v.15). În Daniel 7:25 citim despre o perioadă de persecuţie venind asupra adevăraţilor creştini. Istoria ne spune că aceasta s-a întâmplat în Evul Mediu, când milioane şi-au pierdut viaţa pentru credinţa lor. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea totuşi, persecuţia era practic încheiată. Uimitor de văzut, în anul 1780 şi 1833, deci "îndată după acele zile de necaz", semnele remarcabile prezise de Isus au apărut pe cer! Ceasul lui Dumnezeu merge precis.

La 19 mai 1780 soarele s-a întunecat într-un mod supranatural.

Iata ce scrie The Guide to Knowledge, or Repertory of Facts, publicat de Robert Sears, p. 428:

"La 19 mai 1780 o întunecime neobişnuită a soarelui a avut loc deasupra nord-estului Statelor Unite (New England), întinzându-se şi asupra Canadei. Ea a durat cam paisprezece ore… Întunericul a fost atât de mare că oamenii n-au fost în stare să citească scrierea obişnuită nici să vadă cât este ceasul, sau să-şi vadă de treburile obişnuite fără să aprindă lumânări. Păsările s-au dus la culcare. Obiectele nu puteau fi văzute decât la o foarte mică distanţă de ochi, şi totul avea înfăţişarea nopţii. Cauzele acestor fenomene sunt necunoscute.

Cu siguranţă ele nu erau rezultatul eclipselor.

Seara lumea a aşteptat luna să răsară la ora nouă. Dar deşi era timpul lunii pline, în seara aceea ea nu dădea nicio lumină. Ea avea o culoare întunecată, roşie-închisă cum este sângele, chiar aşa ca în prezicerea lui Ioel (2:31)."

R.M. Devens scrie in Our First Century, p. 89: "Aproape cel mai tainic şi încă neexplicat fenomen de felul acesta, dacă nu chiar singurul", este ziua întunecată de la 19 mai 1780, întunecarea cea mai inexplicabilă a întregii părţi vizibile a cerului şi a atmosferei din Noua Anglie".

Un martor ocular care trăia în Massachusetts descrie evenimentul în felul următor:
"Dimineaţa soarele a răsărit pe un cer curat. Dar în scurtă vreme a fost acoperit. Norii au coborât negri şi ameninţători şi din ei izbucneau fulgere şi se rostogoleau tunete, căzând şi puţină ploaie. Către ora nouă, norii s-au subţiat şi au luat o culoare ca arama sau alama, iar pământul, stâncile, copacii, clădirile, apele şi oamenii au fost schimbaţi de această lumină ciudată, nepământeană. Câteva minute mai târziu, un nor negru şi greu s-a răspândit pe tot cerul, în afară de o fâşie îngustă la orizont, şi era atât de întuneric cum este de obicei vara la ora nouă seara".

"Teama, îngrijorarea şi groaza au umplut treptat sufletele oamenilor. Femeile
stăteau la uşă privind tabloul întunecat; oamenii s-au întors de la munca câmpului; tâmplarul şi-a lăsat uneltele, fierarul şi-a părăsit foalele, negustorul tejgheaua. Şcolile şi-au suspendat cursurile, iar copiii au fugit tremurând acasă. Călătorii s-au oprit la ferma cea mai apropiată. Ce se va întâmpla? şopteau toate buzele şi se întrebau toate inimile. Părea ca şi cum un uragan era gata să sufle peste toată ţara sau ca şi cum venise ziua încheierii tuturor lucrurilor".

Au fost aprinse lumânări, iar focul din cămin lucea ciudat ca într-o seară de toamnă fără lună. Păsările s-au retras în coteţe şi s-au dus la culcare, vitele s-au înapoiat în staul ca pentru noapte şi rumegau. Broaştele orăcăiau, păsările cântau cântece de seară, iar liliecii zburau. Însă oamenii ştiau că nu venise noaptea".

Dr. Nathanael Whittaker, pastorul bisericii Tabernacol din Salem, a ţinut slujba religioasă în casa de rugăciune, ţinând o predică în care a susţinut că întunecimea era supranaturală.

The Essex Antiquarian, Apri, April 1889, vol. 3, nr. 4, p. 53.54 scrie: "S-au ţinut adunări în multe alte locuri. Textele biblice pentru aceste predici neprevăzute erau fără excepţie acelea care arătau că întunericul era în acord cu profeţia Scripturii" Întunericul a fost foarte dens la scurtă vreme după ora 11."

William Gordon scrie in cartea sa History of the Rise, Progress and Establishment of the Independence of the U.S.A., vol. 3, p. 57:

"Într-o mare parte a ţării întunericul a fost atât de mare în timpul zilei, încât oamenii n-au putut vedea cât este ceasul, n-au putut mânca şi nici nu şi-au putut îndeplini treburile lor casnice fără lumina lumânărilor. Întinderea acestei întunecimi a fost extraordinară. A fost văzută cu mult mai spre răsărit decât la Falmouth. Către apus, ea a ajuns la cea mai îndepărtată parte din Connecticut şi la Albany. Spre sud, a fost observată de-a lungul ţărmului mării, iar spre nord la limita până la care se întind aşezările americane. Întunecimea intensă a zilei a fost urmată, cu o oră sau două înainte de cădereaserii, de un cer în parte curat, iar soarele a apărut cu toate că era încă voalat de o ceaţă întunecată şi deasă."

De asemenea Isaiah Thomas scrie in Massachusetts Spy: or American Oracle of Liberty, vol. 10, nr. 472, May 25, 1780: "După apusul soarelui, norii s-au îngrămădit şi s-a întunecat foarte repede" Nici întunericul nopţii n-a fost mai puţin obişnuit şi mai puţin înfricoşat decât acela al zilei; cu toate că era aproape lună plină, nu se putea vedea nici un obiect decât cu ajutorul unei lumini artificiale care, atunci când era privită din casele învecinate şi din alte locuri îndepărtate, părea ca un întuneric egiptean prin care abia puteau pătrunde razele".

Un martor ocular al acestei scene spunea: "Nu puteam să înţeleg că, dacă orice corp luminos din Univers ar fi fost îmbrăcat într-o întunecime de nepătruns sau şi-ar fi încetat existenţa, întunericul n-ar fi fost mai complet" (Scrisoarea trimisă de Dr. Samuel Tenney, din Exeter, New Hampshire. Decembrie 1785, în Massachusetts, Historical Society Collections, 1792, prima serie, vol. 1, p. 97). Cu toate că la ora nouă seara răsărise luna şi era aproape plină, n-a avut puterea să risipească umbrele de moarte. După miezul nopţii întunericul a dispărut, iar luna, când a fost văzută imediat după aceea, avea culoarea sângelui.

Ziua de 19 mai 1780 a rămas în istorie ca "Ziua întunecoasă". Din vremea lui Moise n-a mai fost o întunecime de aceeaşi densitate, întindere şi durată, care să fi fost înregistrată vreodată. Şi întreaga descriere a acestui eveniment, aşa cum ne este redată de martorii oculari, este desigur confirmarea cuvintelor Domnului, raportate de proorocul Ioel cu 25 de veacuri mai înainte de a fi împlinite: "Soarele se va întuneca, iar luna se va preface în sânge înainte de a veni ziua cea mare şi grozavă a Domnului (Ioel 2,31). Hristos îi îndemnase pe copiii Săi să fie atenţi la semnele revenirii Sale şi să se bucure când vor vedea semnele revenirii Regelui lor.

Ziua întunecata si înrosirea lunii au avut loc la data de 19 mai 1780 pe o uriasa întindere a coloniilor nord americane unde erau cei mai multi credinciosi. De la orele 10 ziua si pâna noaptea târziu, atmosfera s-a umplut de un întuneric dens, ca într-o noapte înnorata. Când întunericul s-a mai risipit în timpul noptii, luna a aparut pe cer ca o pata de sânge. Savantii n-au reusit sa explice fenomenul care n-a fost o eclipsa. Pâna astazi nu se cunosc cauzele, s-au facut doar presupuneri. Contemporanii care studiau Biblia au recunoscut în acest fenomen al doilea semn, în ordine cronologica.

Ceea ce a făcut ca acest semn să fie şi mai impresionant a fost faptul că timpul împlinirii lui fusese precis arătat. În discuţia Mântuitorului cu ucenicii Săi de pe Muntele Măslinilor, după descrierea perioadei lungi de încercare pentru biserică -cei 1260 de ani de persecuţie papală - cu privire la care El făgăduise că necazul avea să fie scurtat, a menţionat câteva evenimente care aveau să preceadă venirea Sa şi a fixat timpul când primul dintre ele urma să fie văzut: Dar "în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei" Marcu 13,24

Poetul Whittier vorbeşte astfel despre această zi de neuitat:

"Era intr-o zi de mai a anului indepartat 1870 cand a cazut

Peste viata infloritoare si dulce de primavara,

Peste Pamantul proaspat, si pe cer la pranz,

Un intuneric mare infricosator,

Barbatii se rugau si femeile plangeau; toate urechile au fost indreptate

Pentru a auzi furtuna distrugatoare a trambitei

Sfaramand cerul negru."

Mai multe despre acest eveniment pe care oamenii l-au numit "Ziua Judecatii" de la 19 mai 1780 puteti citi in lb. engleza pe site-urile de mai jos:

http://www.wired.com/science/discoveries/news/2008/05/dayintech_0519

http://www.associatedcontent.com/article/1415352/may_19_1780_the_day_of_darkness_for.html?cat=37

http://www.scientificblogging.com/news_releases/judgment_day_may_19_1780

http://www.islandnet.com/~see/weather/almanac/arc2004/alm04may.htm

Semne pe Pamant! - Un Cutremur Profetic!

Matei 24:7 "Pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi."

Luca 21,25.26: “Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.”

Hristos îi îndemnase pe copiii Săi să fie atenţi la semnele revenirii Sale şi să se bucure când vor vedea semnele revenirii Regelui lor.

Şi ca o împlinire a acestei proorocii, în anul 1755 a avut loc cel mai groaznic cutremur care a fost cunoscut vreodată. Deşi în general este cunoscut sub numele de cutremurul din Lisabona, el s-a întins pe o mare parte din Europa, Africa şi America. A fost simţit în Gröenlanda, în Indiile de Vest, în insulele Madeira, în Norvegia şi Suedia, Marea Britanie şi Irlanda. El s-a extins pe o suprafaţă de 4 milioane de mile pătrate.

In Africa, şocul a fost aproape tot atât de puternic ca şi în Europa. O mare parte a oraşului Alger a fost distrus; iar la o mică distanţă de Maroc, un sat de 8 sau 10.000 de locuitori a fost înghiţit cu totul. Un val uriaş a măturat coasta Spaniei şi a Africii, inundând oraşe şi provocând o mare distrugere. În Spania şi Portugalia, şocul s-a manifestat cu o violenţă extremă. La Cadix, valul fluxului se spune că a fost de 18 metri înălţime.

Sir Charles Lyell scrie in cartea sa Principles of Geology, p. 495:

"Munţii cei mai mari din Portugalia au fost zguduiţi puternic, din temelie, iar unii dintre ei s-au despicat din vârf şi s-au rostogolit într-un mod ciudat, părţi mari dintre ei fiind aruncate în văile învecinate. S-a spus că au ieşit flăcări din aceşti munţi.

La Lisabona, în adâncurile pământului s-a auzit un bubuit de tunet şi îndată după aceea o zguduitură puternică a distrus o mare parte din oraş. În timp de aproximativ şase minute, au pierit 60.000 de persoane. La început apele oceanului s-au retras lăsând ţărmul uscat, apoi au revenit cu violenţă, ridicându-se cu 15 metri şi chiar mai mult deasupra nivelului obişnuit. Printre alte ravagii care au avut loc la Lisabona în timpul catastrofei, a fost şi prăbuşirea unui chei nou construit, în întregime din marmură, imens de costisitor. Un mare număr de oameni se refugiaseră acolo, căci părea un loc sigur de scăpare, în care ar fi fost la adăpost de căderea zidurilor; dar deodată cheiul s-a prăbuşit cu toţi oameni de pe el şi nici un om n-a mai ieşit la suprafaţă."

François Marie Arouet este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari iluministi si ganditori francezi. Rationalist convins, filozof, scriitor, pamfletist, Voltaire, a fost mai tot timpul in contradictie cu timpul sau. De multe ori inchis datorita convingerilor sale, a atacat si ridiculizat in scrierile sale aristocratismul si crestinismul timpului sau. In special, religia crestina, avea darul sa-i trezeasca cele mai neplacute sentimente: “Creştinismul este cea mai ridicolă, cea mai absurdă şi cea mai sângeroasă religie care a infectat vreodată pământul”. Scoasa din contextul istoric si religios in care a trait Voltaire, afirmatia este cu adevarat zguduitoare.

Insa pentru el, crestinismul insemna de fapt catolicismul secolului 18. Dar si despre crestini afirma ca daca “vor ca noi să credem într-un Mântuitor atunci ar trebui ca ei să arate ceva mai mântuiţi.” Totusi, in acesta privinta, afirmatia lui Voltaire nu este chiar exagerata.Era trecut bine de 60 de ani (ajuns deja la culmea maturitatii sale artistice), cand a scris un poem la comanda. Nu vreun imparat sau nobil, vreo printesa sau vreun prieten i-a cerut lucrul sau altcineva ci altceva.

“Şi pe când cei crezuţi înţelepţi raţionează,

Un cutremur cumplit Lisabona-o ruinează,

Şi-alte treizeci cetăţi cad sub greul dezastru

Pe ‘ntreg Tage de-alung, pân’la oceanul albastru

Iar, natura de-o‘ntrebi, mut e pământul şi cerul

Ne trebuie Dumnezeu, să ne explice misterul.

Numai El ştie tot; la El totu-i lumină

Mângâierea’i la El şi înţelepciunea deplină.

Trecutul nostru e doar o amintire prea tristă;

Prezentul e îngrozitor, dacă viitor nu există.

Dacă mormântu-a distrus pe om – suflet, substanţă

‘Mâine-o fi, poate, mai bine’, - iată-a noastră speranţă!‘

Toate bune sunt azi’ – se amăgesc oamenii-n toate

Şi-aşa doar Dumnezeu, numai El are dreptate!”

Ce l-a determinat pe Voltaire sa scrie aceste randuri? Pentru ca, asa cum lesne se poate observa, el nu doar consemneaza un eveniment ci incearca sa inteleaga substanta tragediei si eventual sa-i atribuie semnificatii speciale, nebanuite, misterioase dar fatidice.

In cartea "Colectia Dezastre naturale - Cutremurele" la pagina 16 si 17 este descris acest cutremur profetic mai pe larg:

"In dimineata zilei de 1 noiembrie 1755, o mare parte a celor 275000 de cetateni ai Lisabonei se aflau in biserica, aprinzand lumanari pt. Sarbatoarea Tuturor Sfintilor.

La 9.40, credinciosii din catedrala portugheza centrala au auzit deodata un zgomot asurzitor.
Catedrala s-a zguduit si oamenii au fugit in strada pentru a vedea cum pamantul se ridica in miscari ondulate. Cladirile din tot orasul au inceput dintr-o data sa se darame ucigand mii de oameni. Multi supravietuitori au fugit spre port, dar acolo au privit cu oroare cum se ridicau valuri uriase pe fluviul Tajo dinspre Oceanul Atlantic. Primul dintre acestea a lovit portul la ora 11 .00. Dar ce era mai rau abia urma. In cateva ore, sobele supraincalzite si lampile de iluminat au provocat incendii, raspandite rapid de vanturile puternice. Un incendiu urias a cuprins orasul arzand toate ramasitele din lemn ale cladirilor precum si corpurile celor decedati. Acest cutremur teribil impreuna cu inundatiile si incendiile care au urmat au ucis oproximativ 60 000 de oameni.

Aproape trei sferturi dintre cladirile Lisabonei au fost distruse. Se stie din documente ca toate cele 40 de biserici parohiole ale orasului au avut de suferit, jumatate fiind complet distruse.
Incendiile nu au putut fi stinse zile de-a randul."

In romanul Candide din 1759 Voltaire scrie despre cutremurul din 1 noiembrie 1755:

"Au simtit cum tremura pamantul sub ei. Marea clocotea in port si izbea vasele ancorate. Virtejuri de flacari si cenusa cuprinsesera strazile si pietele, casele se prabuseau, acoperisurile cadeau pana la temelii si temeliile insele se sfaramau..."

"Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) relata ca inainte de cutremur cu opt zile, la Cadiz, un port spaniol nu departe de Lisabona, pamantul s-a umplut de viermi, care au iesit brusc din pamant."

http://www.scribd.com/doc/16044031/Colectia-dezastre-naturale-Cutremurele

Encyclopedia Americana, art.Lisabon, ed. 1831 scrie:

"Zguduitura cutremurului a fost urmată imediat de prăbuşirea tuturor bisericilor şi
mănăstirilor şi aproape a tuturor clădirilor publice mari şi a peste un sfert din celelalte
case. La aproape două ore după cataclism, focul a izbucnit în mai multe cartiere,
mistuind oraşul cu deosebită violenţă timp de trei zile, încât acesta a fost cu totul
pustiit. Cutremurul s-a produs într-o zi de sărbătoare, când bisericile şi mănăstirile erau
arhipline de oameni, dintre care foarte puţini au scăpat".

Groaza poporului era dincolo de orice imaginaţie. Nimeni nu plângea, era mai presus de lacrimi. Toţi alergau încoace şi încolo, înnebuniţi "Misericordia! A venit sfârşitul lumii!" Mamele îşi uitaseră copiii şi alergau ţinând crucifixuri în braţe. Din nefericire, mulţi au alergat în biserici pentru ocrotire; dar în zadar se invocau lucrurile sfinte. În zadar îmbrăţişau altarele sărmanele făpturi; statui, preoţi şi oameni au fost îngropaţi într-o ruină comună". S-a apreciat că 90.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în acea zi fatală."

Revista Magazin relateaza si ea despre "Marele cutremur de la Lisabona":

"Ramas in istorie drept unul dintre cele mai groaznice dezastre naturale, seismul declansat in dimineata zilei de 1 noiembrie 1755 la Lisabona a rapus intre 60.000 si 100.000 de oameni. Urmat de un tsunami gigantic si un incendiu de proportii, cutremurul a dus la distrugerea aproape totala a capitalei portugheze, accentuând tensiunile politice si dând o grea lovitura ambitiilor Portugaliei, de a fi considerata o mare putere coloniala.

Rapoartele contemporane sustin ca miscarile tectonice au durat sase minute, provocând gigantice fisuri, largi de pâna la cinci metri! Putinii supravietuitori s-au refugiat, ingroziti, pe malul marii, pentru a fi martorii unui fenomen neobisnuit: oceanul s-a retras spre larg, sute de metri in adâncime, dând la iveala numeroase epave, esuate in ultimele secole. La circa 40 de minute dupa incetarea cutremurului, un enorm tsunami a maturat coasta, ucigând majoritatea supravietuitorilor.

In zonele neatinse de acest val urias, au izbucnit incendii care au durat zile in sir. Miscarile seismice au fost simtite insa nu doar in Portugalia, ci chiar pâna in Finlanda si nordul Africii. Valuri inalte de peste 20 metri au distrus asezarile de pe tarmurile Africii de Nord dar si a insulelor Martinica si Barbados. Regele Joao I a avut un noroc fabulos, scapând cu viata fiindca plecase din Lisabona in ziua precedenta, la rugamintea fiicei mezine, dornice de o vacanta la tara...

http://www.revistamagazin.ro/content/view/5750/33/

Pe 1 Noiembrie 1755, un seism cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter a lovit capitala Portugaliei, Lisabona, la orele diminetii, putin dupa 9.30. Era sarbatoarea religioasa a tuturor sfintilor, cand majoritatea locuitorilor orasului participau deja in biserici sau catedrale la solemna slujba sau se aflau pe strazi in drum spre lacasurile de inchinare. Se aproximeaza ca seismul a durat intre 3 si 6 minute ceea ce a provocat fisuri largi de 5 metri in pavajul din centrul orasului si prabusirea in proportie de 85% a tuturor cladirilor.

In cateva minute Lisabona s-a tranformat in ruine. Unii supravietuitorii, dintre cei care nu se aflau in momentul socului seismic in cladiri, au fugit disperati spre cheiul portului, refugiindu-se pe docul de marmura, recent inaugurat, pentru a scapa de prabusirea cladirilor din oras. Insa dupa 40 de minute, un tsunami urias de peste 10 metri inaltime a inecat practic portul si centrul orasului. In zonele neafectate de tsunami a izbucnit un incendiu teribil care a mistit orasul, timp de 5 zile.

Unda seismica s-a resimtit in Europa, Africa de Nord, Groenlanda, Norvegia Finlanda, Marea Britanie si Irlanda. O parte a orasului Alger a fost complet distrusa de acelasi cutremur. Bilantul final a fost cumplit pentru vremea aceea: intre 60.000 si 90.000 de victime numai in Lisabona si orasele invecinate si inca 10.000 in Maroc.

Insa dincolo de incredibilele pagube materiale si umane, cutremurul din Lisabona, nu a fost cel mai devastator din istoria lumii dar cu toate acestea, a avut cel mai puternic impact geografic, cultural si psihologic din toata istoria consemnata a seismelor.

De ce? Contextul social religios al vremii a atras atentia cercetatorilor Bibliei deoarece pentru multi interpreti ai Scripturilor acesta marca o anumita perioada din calendarul profetic - asa numita vreme a sfarsitului.

http://seismo.berkeley.edu/blogs/seismoblog.php/2008/11/01/today-in-earthquake-history-lisbon-1755

"Nu există nici o vizită divină, care ar putea avea o influenţă atât de generala asupra păcătoşilor ca un cutremur." (Scrisoare de la John Wesley la Christopher Hoppeer, octombrie 1777, în Cutremurul de la Lisabona de către TD Kendrick, publicat 1956 de către Methuen & Co Ltd.)