marți, 27 octombrie 2009

Semne in Cer! - (partea a-IV-a)

Ioel 2:31 Soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

Matei 24:29 - Indata dupa acele zile de necaz soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei."

Luca 21:25 Vor fi semne în soare, în lună şi în stele.

Fapte 2:20 Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

Apocalips 6,12-13: “Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut din cer pe pămînt."

Isus a prezis chiar aceste lucruri, dar a prezis şi CÂND se vor întâmpla. Notaţi, aceste semne urmau să apară "îndată după acele zile de necaz" Matei 24:29. Care zile? În versetele de mai înainte, Isus vorbise despre persecuţia îndreptate împotriva urmaşilor Săi credincioşi. El îndreptase atenţia ascultătorilor Lui spre cartea lui Daniel şi le ceruse să înţeleagă lucrurile (v.15). În Daniel 7:25 citim despre o perioadă de persecuţie venind asupra adevăraţilor creştini. Istoria ne spune că aceasta s-a întâmplat în Evul Mediu, când milioane şi-au pierdut viaţa pentru credinţa lor. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea totuşi, persecuţia era practic încheiată. Uimitor de văzut, în anul 1780 şi 1833, deci "îndată după acele zile de necaz", semnele remarcabile prezise de Isus au apărut pe cer! Ceasul lui Dumnezeu merge precis.

La 19 mai 1780 soarele s-a întunecat într-un mod supranatural.
Iata ce scrie The Guide to Knowledge, or Repertory of Facts, publicat de Robert Sears, p. 428:
"La 19 mai 1780 o întunecime neobişnuită a soarelui a avut loc deasupra nord-estului Statelor Unite (New England), întinzându-se şi asupra Canadei. Ea a durat cam paisprezece ore… Întunericul a fost atât de mare că oamenii n-au fost în stare să citească scrierea obişnuită nici să vadă cât este ceasul, sau să-şi vadă de treburile obişnuite fără să aprindă lumânări. Păsările s-au dus la culcare. Obiectele nu puteau fi văzute decât la o foarte mică distanţă de ochi, şi totul avea înfăţişarea nopţii. Cauzele acestor fenomene sunt necunoscute.
Cu siguranţă ele nu erau rezultatul eclipselor.

Seara lumea a aşteptat luna să răsară la ora nouă. Dar deşi era timpul lunii pline, în seara aceea ea nu dădea nicio lumină. Ea avea o culoare întunecată, roşie-închisă cum este sângele, chiar aşa ca în prezicerea lui Ioel (2:31)."

R.M. Devens scrie in Our First Century, p. 89: "Aproape cel mai tainic şi încă neexplicat fenomen de felul acesta, dacă nu chiar singurul", este ziua întunecată de la 19 mai 1780, întunecarea cea mai inexplicabilă a întregii părţi vizibile a cerului şi a atmosferei din Noua Anglie".

Un martor ocular care trăia în Massachusetts descrie evenimentul în felul următor:
"Dimineaţa soarele a răsărit pe un cer curat. Dar în scurtă vreme a fost acoperit. Norii au coborât negri şi ameninţători şi din ei izbucneau fulgere şi se rostogoleau tunete, căzând şi puţină ploaie. Către ora nouă, norii s-au subţiat şi au luat o culoare ca arama sau alama, iar pământul, stâncile, copacii, clădirile, apele şi oamenii au fost schimbaţi de această lumină ciudată, nepământeană. Câteva minute mai târziu, un nor negru şi greu s-a răspândit pe tot cerul, în afară de o fâşie îngustă la orizont, şi era atât de întuneric cum este de obicei vara la ora nouă seara".

"Teama, îngrijorarea şi groaza au umplut treptat sufletele oamenilor. Femeile
stăteau la uşă privind tabloul întunecat; oamenii s-au întors de la munca câmpului; tâmplarul şi-a lăsat uneltele, fierarul şi-a părăsit foalele, negustorul tejgheaua. Şcolile şi-au suspendat cursurile, iar copiii au fugit tremurând acasă. Călătorii s-au oprit la ferma cea mai apropiată. Ce se va întâmpla? şopteau toate buzele şi se întrebau toate inimile. Părea ca şi cum un uragan era gata să sufle peste toată ţara sau ca şi cum venise ziua încheierii tuturor lucrurilor".

Au fost aprinse lumânări, iar focul din cămin lucea ciudat ca într-o seară de toamnă fără lună. Păsările s-au retras în coteţe şi s-au dus la culcare, vitele s-au înapoiat în staul ca pentru noapte şi rumegau. Broaştele orăcăiau, păsările cântau cântece de seară, iar liliecii zburau. Însă oamenii ştiau că nu venise noaptea".

Dr. Nathanael Whittaker, pastorul bisericii Tabernacol din Salem, a ţinut slujba religioasă în casa de rugăciune, ţinând o predică în care a susţinut că întunecimea era supranaturală.

The Essex Antiquarian, Apri, April 1889, vol. 3, nr. 4, p. 53.54 scrie: "S-au ţinut adunări în multe alte locuri. Textele biblice pentru aceste predici neprevăzute erau fără excepţie acelea care arătau că întunericul era în acord cu profeţia Scripturii" Întunericul a fost foarte dens la scurtă vreme după ora 11."

William Gordon scrie in cartea sa History of the Rise, Progress and Establishment of the Independence of the U.S.A., vol. 3, p. 57:

"Într-o mare parte a ţării întunericul a fost atât de mare în timpul zilei, încât oamenii n-au putut vedea cât este ceasul, n-au putut mânca şi nici nu şi-au putut îndeplini treburile lor casnice fără lumina lumânărilor. Întinderea acestei întunecimi a fost extraordinară. A fost văzută cu mult mai spre răsărit decât la Falmouth. Către apus, ea a ajuns la cea mai îndepărtată parte din Connecticut şi la Albany. Spre sud, a fost observată de-a lungul ţărmului mării, iar spre nord la limita până la care se întind aşezările americane. Întunecimea intensă a zilei a fost urmată, cu o oră sau două înainte de cădereaserii, de un cer în parte curat, iar soarele a apărut cu toate că era încă voalat de o ceaţă întunecată şi deasă."

De asemenea Isaiah Thomas scrie in Massachusetts Spy: or American Oracle of Liberty, vol. 10, nr. 472, May 25, 1780: "După apusul soarelui, norii s-au îngrămădit şi s-a întunecat foarte repede" Nici întunericul nopţii n-a fost mai puţin obişnuit şi mai puţin înfricoşat decât acela al zilei; cu toate că era aproape lună plină, nu se putea vedea nici un obiect decât cu ajutorul unei lumini artificiale care, atunci când era privită din casele învecinate şi din alte locuri îndepărtate, părea ca un întuneric egiptean prin care abia puteau pătrunde razele".


Un martor ocular al acestei scene spunea: "Nu puteam să înţeleg că, dacă orice corp luminos din Univers ar fi fost îmbrăcat într-o întunecime de nepătruns sau şi-ar fi încetat existenţa, întunericul n-ar fi fost mai complet" (Scrisoarea trimisă de Dr. Samuel Tenney, din Exeter, New Hampshire. Decembrie 1785, în Massachusetts, Historical Society Collections, 1792, prima serie, vol. 1, p. 97). Cu toate că la ora nouă seara răsărise luna şi era aproape plină, n-a avut puterea să risipească umbrele de moarte. După miezul nopţii întunericul a dispărut, iar luna, când a fost văzută imediat după aceea, avea culoarea sângelui.

Ziua de 19 mai 1780 a rămas în istorie ca "Ziua întunecoasă". Din vremea lui Moise n-a mai fost o întunecime de aceeaşi densitate, întindere şi durată, care să fi fost înregistrată vreodată. Şi întreaga descriere a acestui eveniment, aşa cum ne este redată de martorii oculari, este desigur confirmarea cuvintelor Domnului, raportate de proorocul Ioel cu 25 de veacuri mai înainte de a fi împlinite: "Soarele se va întuneca, iar luna se va preface în sânge înainte de a veni ziua cea mare şi grozavă a Domnului (Ioel 2,31). Hristos îi îndemnase pe copiii Săi să fie atenţi la semnele revenirii Sale şi să se bucure când vor vedea semnele revenirii Regelui lor.

Ziua întunecata si înrosirea lunii au avut loc la data de 19 mai 1780 pe o uriasa întindere a coloniilor nord americane unde erau cei mai multi credinciosi. De la orele 10 ziua si pâna noaptea târziu, atmosfera s-a umplut de un întuneric dens, ca într-o noapte înnorata. Când întunericul s-a mai risipit în timpul noptii, luna a aparut pe cer ca o pata de sânge. Savantii n-au reusit sa explice fenomenul care n-a fost o eclipsa. Pâna astazi nu se cunosc cauzele, s-au facut doar presupuneri. Contemporanii care studiau Biblia au recunoscut în acest fenomen al doilea semn, în ordine cronologica.

Ceea ce a făcut ca acest semn să fie şi mai impresionant a fost faptul că timpul împlinirii lui fusese precis arătat. În discuţia Mântuitorului cu ucenicii Săi de pe Muntele Măslinilor, după descrierea perioadei lungi de încercare pentru biserică -cei 1260 de ani de persecuţie papală - cu privire la care El făgăduise că necazul avea să fie scurtat, a menţionat câteva evenimente care aveau să preceadă venirea Sa şi a fixat timpul când primul dintre ele urma să fie văzut: Dar "în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei" Marcu 13,24

Poetul Whittier vorbeşte astfel despre această zi de neuitat:

"Era intr-o zi de mai a anului indepartat 1870 cand a cazut

Peste viata infloritoare si dulce de primavara,

Peste Pamantul proaspat, si pe cer la pranz,

Un intuneric mare infricosator,

Barbatii se rugau si femeile plangeau; toate urechile au fost indreptate

Pentru a auzi furtuna distrugatoare a trambitei

Sfaramand cerul negru."

Mai multe despre acest eveniment pe care oamenii l-au numit "Ziua Judecatii" de la 19 mai 1780 puteti citi in lb. engleza pe site-urile de mai jos:












































































































marți, 13 octombrie 2009

Semne pe Pamant! - Un Cutremur Profetic!

Matei 24:7 "Pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi."

Luca 21,25.26: “Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.”

Hristos îi îndemnase pe copiii Săi să fie atenţi la semnele revenirii Sale şi să se bucure când vor vedea semnele revenirii Regelui lor.

Şi ca o împlinire a acestei proorocii, în anul 1755 a avut loc cel mai groaznic cutremur care a fost cunoscut vreodată. Deşi în general este cunoscut sub numele de cutremurul din Lisabona, el s-a întins pe o mare parte din Europa, Africa şi America. A fost simţit în Gröenlanda, în Indiile de Vest, în insulele Madeira, în Norvegia şi Suedia, Marea Britanie şi Irlanda. El s-a extins pe o suprafaţă de 4 milioane de mile pătrate.

In Africa, şocul a fost aproape tot atât de puternic ca şi în Europa. O mare parte a oraşului Alger a fost distrus; iar la o mică distanţă de Maroc, un sat de 8 sau 10.000 de locuitori a fost înghiţit cu totul. Un val uriaş a măturat coasta Spaniei şi a Africii, inundând oraşe şi provocând o mare distrugere. În Spania şi Portugalia, şocul s-a manifestat cu o violenţă extremă. La Cadix, valul fluxului se spune că a fost de 18 metri înălţime.

Sir Charles Lyell scrie in cartea sa Principles of Geology, p. 495:

"Munţii cei mai mari din Portugalia au fost zguduiţi puternic, din temelie, iar unii dintre ei s-au despicat din vârf şi s-au rostogolit într-un mod ciudat, părţi mari dintre ei fiind aruncate în văile învecinate. S-a spus că au ieşit flăcări din aceşti munţi.

La Lisabona, în adâncurile pământului s-a auzit un bubuit de tunet şi îndată după aceea o zguduitură puternică a distrus o mare parte din oraş. În timp de aproximativ şase minute, au pierit 60.000 de persoane. La început apele oceanului s-au retras lăsând ţărmul uscat, apoi au revenit cu violenţă, ridicându-se cu 15 metri şi chiar mai mult deasupra nivelului obişnuit. Printre alte ravagii care au avut loc la Lisabona în timpul catastrofei, a fost şi prăbuşirea unui chei nou construit, în întregime din marmură, imens de costisitor. Un mare număr de oameni se refugiaseră acolo, căci părea un loc sigur de scăpare, în care ar fi fost la adăpost de căderea zidurilor; dar deodată cheiul s-a prăbuşit cu toţi oameni de pe el şi nici un om n-a mai ieşit la suprafaţă."

François Marie Arouet este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari iluministi si ganditori francezi. Rationalist convins, filozof, scriitor, pamfletist, Voltaire, a fost mai tot timpul in contradictie cu timpul sau. De multe ori inchis datorita convingerilor sale, a atacat si ridiculizat in scrierile sale aristocratismul si crestinismul timpului sau. In special, religia crestina, avea darul sa-i trezeasca cele mai neplacute sentimente: “Creştinismul este cea mai ridicolă, cea mai absurdă şi cea mai sângeroasă religie care a infectat vreodată pământul”. Scoasa din contextul istoric si religios in care a trait Voltaire, afirmatia este cu adevarat zguduitoare.

Insa pentru el, crestinismul insemna de fapt catolicismul secolului 18. Dar si despre crestini afirma ca daca “vor ca noi să credem într-un Mântuitor atunci ar trebui ca ei să arate ceva mai mântuiţi.” Totusi, in acesta privinta, afirmatia lui Voltaire nu este chiar exagerata.Era trecut bine de 60 de ani (ajuns deja la culmea maturitatii sale artistice), cand a scris un poem la comanda. Nu vreun imparat sau nobil, vreo printesa sau vreun prieten i-a cerut lucrul sau altcineva ci altceva.

“Şi pe când cei crezuţi înţelepţi raţionează,
Un cutremur cumplit Lisabona-o ruinează,
Şi-alte treizeci cetăţi cad sub greul dezastru
Pe ‘ntreg Tage de-alung, pân’la oceanul albastru
Iar, natura de-o‘ntrebi, mut e pământul şi cerul
Ne trebuie Dumnezeu, să ne explice misterul.
Numai El ştie tot; la El totu-i lumină
Mângâierea’i la El şi înţelepciunea deplină.
Trecutul nostru e doar o amintire prea tristă;
Prezentul e îngrozitor, dacă viitor nu există.
Dacă mormântu-a distrus pe om – suflet, substanţă
‘Mâine-o fi, poate, mai bine’, - iată-a noastră speranţă!‘
Toate bune sunt azi’ – se amăgesc oamenii-n toate
Şi-aşa doar Dumnezeu, numai El are dreptate!”

Ce l-a determinat pe Voltaire sa scrie aceste randuri? Pentru ca, asa cum lesne se poate observa, el nu doar consemneaza un eveniment ci incearca sa inteleaga substanta tragediei si eventual sa-i atribuie semnificatii speciale, nebanuite, misterioase dar fatidice.

In cartea "Colectia Dezastre naturale - Cutremurele" la pagina 16 si 17 este descris acest cutremur profetic mai pe larg:

"In dimineata zilei de 1 noiembrie 1755, o mare parte a celor 275000 de cetateni ai Lisabonei se aflau in biserica, aprinzand lumanari pt. Sarbatoarea Tuturor Sfintilor.

La 9.40, credinciosii din catedrala portugheza centrala au auzit deodata un zgomot asurzitor.
Catedrala s-a zguduit si oamenii au fugit in strada pentru a vedea cum pamantul se ridica in miscari ondulate. Cladirile din tot orasul au inceput dintr-o data sa se darame ucigand mii de oameni.
Multi supravietuitori au fugit spre port, dar acolo au privit cu oroare cum se ridicau valuri uriase pe fluviul Tajo dinspre Oceanul Atlantic. Primul dintre acestea a lovit portul la ora 11 .00. Dar ce era mai rau abia urma. In cateva ore, sobele supraincalzite si lampile de iluminat au provocat incendii, raspandite rapid de vanturile puternice. Un incendiu urias a cuprins orasul arzand toate ramasitele din lemn ale cladirilor precum si corpurile celor decedati. Acest cutremur teribil impreuna cu inundatiile si incendiile care au urmat au ucis oproximativ 60 000 de oameni.

Aproape trei sferturi dintre cladirile Lisabonei au fost distruse. Se stie din documente ca toate cele 40 de biserici parohiole ale orasului au avut de suferit, jumatate fiind complet distruse.
Incendiile nu au putut fi stinse zile de-a randul."

In romanul Candide din 1759 Voltaire scrie despre cutremurul din 1 noiembrie 1755:
"Au simtit cum tremura pamantul sub ei. Marea clocotea in port si izbea vasele ancorate. Virtejuri de flacari si cenusa cuprinsesera strazile si pietele, casele se prabuseau, acoperisurile cadeau pana la temelii si temeliile insele se sfaramau..."

"Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) relata ca inainte de cutremur cu opt zile, la Cadiz, un port spaniol nu departe de Lisabona, pamantul s-a umplut de viermi, care au iesit brusc din pamant."

Encyclopedia Americana, art.Lisabon, ed. 1831 scrie:

"Zguduitura cutremurului a fost urmată imediat de prăbuşirea tuturor bisericilor şi
mănăstirilor şi aproape a tuturor clădirilor publice mari şi a peste un sfert din celelalte
case. La aproape două ore după cataclism, focul a izbucnit în mai multe cartiere,
mistuind oraşul cu deosebită violenţă timp de trei zile, încât acesta a fost cu totul
pustiit. Cutremurul s-a produs într-o zi de sărbătoare, când bisericile şi mănăstirile erau
arhipline de oameni, dintre care foarte puţini au scăpat".

Groaza poporului era dincolo de orice imaginaţie. Nimeni nu plângea, era mai presus de lacrimi. Toţi alergau încoace şi încolo, înnebuniţi "Misericordia! A venit sfârşitul lumii!" Mamele îşi uitaseră copiii şi alergau ţinând crucifixuri în braţe. Din nefericire, mulţi au alergat în biserici pentru ocrotire; dar în zadar se invocau lucrurile sfinte. În zadar îmbrăţişau altarele sărmanele făpturi; statui, preoţi şi oameni au fost îngropaţi într-o ruină comună". S-a apreciat că 90.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în acea zi fatală."

Revista Magazin relateaza si ea despre "Marele cutremur de la Lisabona":

"Ramas in istorie drept unul dintre cele mai groaznice dezastre naturale, seismul declansat in dimineata zilei de 1 noiembrie 1755 la Lisabona a rapus intre 60.000 si 100.000 de oameni. Urmat de un tsunami gigantic si un incendiu de proportii, cutremurul a dus la distrugerea aproape totala a capitalei portugheze, accentuând tensiunile politice si dând o grea lovitura ambitiilor Portugaliei, de a fi considerata o mare putere coloniala.

Rapoartele contemporane sustin ca miscarile tectonice au durat sase minute, provocând gigantice fisuri, largi de pâna la cinci metri! Putinii supravietuitori s-au refugiat, ingroziti, pe malul marii, pentru a fi martorii unui fenomen neobisnuit: oceanul s-a retras spre larg, sute de metri in adâncime, dând la iveala numeroase epave, esuate in ultimele secole. La circa 40 de minute dupa incetarea cutremurului, un enorm tsunami a maturat coasta, ucigând majoritatea supravietuitorilor.

In zonele neatinse de acest val urias, au izbucnit incendii care au durat zile in sir. Miscarile seismice au fost simtite insa nu doar in Portugalia, ci chiar pâna in Finlanda si nordul Africii. Valuri inalte de peste 20 metri au distrus asezarile de pe tarmurile Africii de Nord dar si a insulelor Martinica si Barbados. Regele Joao I a avut un noroc fabulos, scapând cu viata fiindca plecase din Lisabona in ziua precedenta, la rugamintea fiicei mezine, dornice de o vacanta la tara...
Pe 1 Noiembrie 1755, un seism cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter a lovit capitala Portugaliei, Lisabona, la orele diminetii, putin dupa 9.30. Era sarbatoarea religioasa a tuturor sfintilor, cand majoritatea locuitorilor orasului participau deja in biserici sau catedrale la solemna slujba sau se aflau pe strazi in drum spre lacasurile de inchinare. Se aproximeaza ca seismul a durat intre 3 si 6 minute ceea ce a provocat fisuri largi de 5 metri in pavajul din centrul orasului si prabusirea in proportie de 85% a tuturor cladirilor.

In cateva minute Lisabona s-a tranformat in ruine. Unii supravietuitorii, dintre cei care nu se aflau in momentul socului seismic in cladiri, au fugit disperati spre cheiul portului, refugiindu-se pe docul de marmura, recent inaugurat, pentru a scapa de prabusirea cladirilor din oras. Insa dupa 40 de minute, un tsunami urias de peste 10 metri inaltime a inecat practic portul si centrul orasului. In zonele neafectate de tsunami a izbucnit un incendiu teribil care a mistit orasul, timp de 5 zile.

Unda seismica s-a resimtit in Europa, Africa de Nord, Groenlanda, Norvegia Finlanda, Marea Britanie si Irlanda. O parte a orasului Alger a fost complet distrusa de acelasi cutremur. Bilantul final a fost cumplit pentru vremea aceea: intre 60.000 si 90.000 de victime numai in Lisabona si orasele invecinate si inca 10.000 in Maroc.

Insa dincolo de incredibilele pagube materiale si umane, cutremurul din Lisabona, nu a fost cel mai devastator din istoria lumii dar cu toate acestea, a avut cel mai puternic impact geografic, cultural si psihologic din toata istoria consemnata a seismelor.

De ce? Contextul social religios al vremii a atras atentia cercetatorilor Bibliei deoarece pentru multi interpreti ai Scripturilor acesta marca o anumita perioada din calendarul profetic - asa numita vreme a sfarsitului.

http://seismo.berkeley.edu/blogs/seismoblog.php/2008/11/01/today-in-earthquake-history-lisbon-1755

"Nu există nici o vizită divină, care ar putea avea o influenţă atât de generala asupra păcătoşilor ca un cutremur." (Scrisoare de la John Wesley la Christopher Hoppeer, octombrie 1777, în Cutremurul de la Lisabona de către TD Kendrick, publicat 1956 de către Methuen & Co Ltd.)

miercuri, 30 septembrie 2009

Semne in Cer! - (partea a III-a)

Matei 24,29: “Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”

Aici sunt evenimente precise arătate în Cuvântul lui Dumnezeu. S-au împlinit ele? S-a dovedit adevărată profeţia lui Isus? Aceste semne au fost văzute înainte de începutul sec. al XIX-lea.

Astazi am sa va vorbesc despre cel de-al treilea semn profetic care a avut loc in cer si anume ploaia de stele cazatoare de la 13 noiembrie 1833 cand stelele au căzut aşa cum prezisese Isus. Acesta a rămas cel mai mare spectacol meteoric înregistrat vreodată.

"Din Golful Mexic până la Halifax, până când revărsatul zorilor au pus cu greu capăt acestui spectacol, cerul a fost brăzdat în toate direcţiile de trasee strălucitoare şi luminate de globuri de foc majestoase" History of Astronomy in the Nineteenth Century, Agnes M. Clarke, p. 328.
O uimitoare ploaie meteorica descrisa in multe carti de istorie si enciclopedii. Unii observatori au estimat un numar de 200.000 pe ora cazand timp de 5-6 ore. In cartile de astronomie se spune ca centrul ploii de stele a fost secera din Constelatia Leului.
Timp de patru ore, oamenii din America de Nord, din Canada până în Indiile de Vest, din California până la vasele din Oceanul Atlantic, au privit milioane de stele căzătoare de diferite culori pe cer. Lumina care venea de la aceşti meteori era suficientă pentru citirea scrierii obişnuite de tipar, cu puţină dificultate. Lumea n-a mai văzut aşa ceva nici înainte, nici după aceea.
Caderea de stele din 13 Noiembrie 1833 a fost o reprezentare extraordiara a unor artificii ceresti, probabil cel mai important eveniment vazut pe fata pamantului!
A fost observat in toata America de Nord si se estimeaza ca 2000000 de stele au cazut pe ora intr-o perioada de 5 sau 6 ore... Oamenii s-au gandit cu siguranta ca este Ziua Judecatii. Astfel ca atunci cand marele ceas profetic al lui Dumnezeu a batut - semnele in ceruri au aparut.
http://science.nasa.gov/NEWHOME/HEADLINES/ast22jun99_2.htm

Caderea stelelor, în singurul sens real în care poate avea loc un asemenea fenomen, a fost impresionanta ploaie de meteoriti din noaptea de 12-13 noiembrie 1833, vazuta deasupra statelor estice ale Americii de Nord. Savantii au dovedit ca este vorba de un curent meteoric (al Leonidelor) prin care pamântul trece la interval de circa 33 de ani. In 1766, fenomenul fusese observat în zona sudamericana a Atlanticului. Pe la 1866 a fost vizibil deasupra unor întinderi din Europa si Asia. Istoria a mai înregistrat ploi meteoritice, dar se pare ca niciuna nu se poate compara cu aceea de la 1833.

Iata ce scrie site-ul Stiinta Cosmica (Spatiala) despre acest eveniment:
"Curentul de meteoriti Leonide : O furtuna infricosatoare
Curentul de meteoriti Leonide din 1833 este un eveniment de invatatura . Oamenii au fost treziti de un cer care părea in flăcări, stralucind cu dungi de lumina care erau inexplicabile omului obisnuit al acelui timp."

"Dar ceea ce a avut loc atunci când Leonīdele s-au întors în 1833 a fost mult dincolo de ceea ce a văzut vreodată cineva, sau chiar si-ar fi imaginat posibil. Pentru mai multe ore peste Statele Unite, a existat o furtuna continua de mii şi mii de meteoriti, la un moment dat. O estimare a fost că peste 240,000 meteoriti au căzut în această perioadă, atât de multi meteoriti pe cer la un moment dat, că multe persoane s-au trezit din paturile lor şi se uitau la cer, în panica, crezând ca cerul era in flacari. Mulţi se temeau că era sfârşitul lumii si s-au ingrozit de ceea ce vor vedea in zori. " http://www.space.com/scienceastronomy/astronomy/leonids_1833_011114.html

Cea mai cunoscuta ploaie de meteoriti a lumii este furtuna care a avut loc in dimineata zilei de 13 Noiembrie 1833. Ea a avut o origine biblica şi a fost doar preluate de astronomii de la mijlocul anului 1920.

Mai multe despre acest subiect puteti gasi pe site-ul de mai jos:





joi, 24 septembrie 2009

Semne in Cer! - (partea a II-a)

Ioel 2:30 - Voi face sa se vada semne in ceruri si pe pamant: sange, foc si stalpi de fum
Ioel 2:31 - soarele se va preface in intuneric, si luna in sange, inainte de a veni Ziua Domnului, ziua aceea mare si infricosata.
Matei 24:29 - Indata dupa acele zile de necaz soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate.
Marcu 13:24 - Da, in zilele acelea, dupa necazul acela, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile care sunt in ceruri vor fi clatinate.
Luca 21:25.26 - Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Si pe pamant va fi stramtorare printre neamuri, care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului marii si al valurilor; oamenii isi vor da sufletul de groaza, in asteptarea lucrurilor care se vor intampla pe pamant caci puterile cerurilor vor fi clatinate.

Fapte 2:20 - Soarele se va preface in intuneric, si luna in sange, inainte ca sa vina Ziua Domnului, ziua aceea mare si stralucita.
Apocalipsa 6:12.13 - Cand a rupt Mielul pecetea a sasea, m-am uitat si iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant. Soarele s-a facut negru ca un sac de par, luna s-a facut toata ca sangele si stelele au cazut din cer pe pamant ...
Cei patru evanghelisti, Matei, Marcu, Luca si Ioan, sunt la unison in privinta unor semne care vor marca si anticipa o perioada speciala in derularea istoriei.
Toti patru vorbesc de aceleasi tip de evenimente din lumea naturala in care sunt implicate soarele, luna, stelele si pamantul. Aceste elemente joaca rolul unor semnale vizibile, un fel de indicatoare geografice pe drumul care duce spre marea intersectie dintre istorie si profetie, trecut si viitor. Evenimentele au fost precedate, istoric vorbind, de perioada marelui necaz, sau a persecutiilor religioase din indelungatul Ev Mediu si vor fi succedate, profetic vorbind, de revenirea lui Isus Hristos.

Majoritatea interpretilor profetiilor biblice, incepand de la 1700 incoace, au fost de acord ca trei asemenea evenimente se regasesc in exprimarea profetica a celor patru evanghelisti. Este vorba de cutremurul de pamant, Lisabona, 1755; intunecarea soarelui, America de Nord, 1780 si caderea stelelor, America de Nord, 1833.
In contextul istoric, social si religios al Europei si Americii de Nord, aceste evenimente chiar au contribuit la intelegerea perioadelor profetice despre care vorbea Daniel in cartea sa.

Vremea sfarsitului
In ultima discutie dintre Gabriel si Daniel, ingerul i-a sugerat profetului ca semnificatia viziunii primite avea cea mai mare relevanta in asociere cu vremea sfarsitului: „Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.” (cap.10,14) Iar sfatul era, “Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. (12,4)

Isus, de asemenea, in discursul Sau de pe muntele Maslinilor, a indicat spre aceeasi vreme a sfarsitului, trasand cateva repere generale in acest sens. Dupa cum, ca avanpremiera a distrugerii Ierusalimului au existat niste semne prevestitoare, tot asa, spunea Isus, vor fi niste semne care sa marcheze si perioada sfarsitului lumii.

Scurtă vreme înainte de răstignirea lui Isus, ucenicii au venit la El cu întrebarea importantă: "Care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului lumii?" Matei 24:3
Răspunsul lui Isus se află în restul capitolului 24 din Matei si si in raportul din Luca 21. Isus S-a referit la semne în patru zone largi ale existenţei noastre, El a spus că vor fi semne în natură, în politică, în societate şi în lumea religioasă.

miercuri, 16 septembrie 2009

Semne in Cer! - (partea I)

In subiectul anterior v-am vorbit despre stele cazatoare. V-ati gandit vreodata ce semnificatie au aceste fenomene supranaturale si daca ele au legatura cu semnele sfarsitului? Caderea stelelor, eclipsele? Astazi va voi vorbi despre semnificatia semnelor care se arata pe Cer.

Sa vedem mai intai ce cred indienii Hopi despre aceste semne:

Potrivit profetiilor Hopi, lumea in care traim se afla in cel de-al patrulea ciclu al existentei sale, foarte aproape de momentul sfarsitului. Rolul indienilor Hopi este acela de a avertiza asupra iminentei catastrofei. In cazul in care oamenii nu-si vor schimba comportamentul, lumea va pieri urmand acelasi ciclu al degradarii: de la inocenta si altruism la egocentrism, materialism si lacomie, si in final autodistrugere. Conform profetiilor Hopi, suntem pe cale sa intram in cea de-a cincea era, numita "Lumea iluminarii". Mai inainte insa de acest moment, se va da o lupta decisiva intre bine si rau, iar natura va fi distrusa total de faptele omului.

O straveche profetie Hopi rostita de unul din batranii tribului, spune: "Cand steaua albastra Kachina va aparea pe cer, se va ivi a Cincea Lume. Aceasta va fi ziua Purificarii." Unul din semnele care vor prevesti apropierea sfarsitului va fi urmatorul: pe cer va aparea steaua albastra Kachina.

Cercetatorii care au studiat profetiile indienilor au identificat Kachina ca fiind steaua Sirius. In lunile de iarna se poate observa, la orizontul sudic o stea foarte stralucitoare. Este steaua Sirius, cea mai stralucitoare de pe cer. De fapt, profetiile Hopi spun ca in momentul final al existentei pamantului, pe cer se vor ivi doua doua Kachina, una alba si alta albastra. Aparitia stelelor va precede reintoarcerea lui Pahana. Acesta, denumit si Fratele Alb, va veni de la est, pentru a-i judeca pe oameni pentru faptele lor.

Profetiile indienilor Hopi acorda o mare importanta semnelor din natura. Ele spun ca inainte de sfarsitul lumii, tarile industrializate vor exploata abuziv resursele pamantului. Va aparea o criza de combustibil, iar mecanismul industrial va incremeni. Masinile vor deveni inutilizabile, iar banii vor deveni lipsiti de valoare. Sursa http://www.ziaruldemures.ro/fullnews.php?ID=687
Ce ne spune Dumnezeu despre semnele de pe Cer si legatura lor cu revenirea lui Hristos vom vedea in continuare.

Vizitatorii unui castel german au remarcat un lucru neobişnuit – în toate camerele ceasurile erau oprite, limbile lor arătând aceeaşi oră: nouă şi patru minute. Ghidul a spus vizitatorilor că ducesa domeniului murise cu ani în urmă, fiind încă tânără. Ducele, soţul ei, a dat ordin ca toate ceasurile din castel să fie oprite la timpul morţii ei şi niciodată să nu mai măsoare trecerea vremii. În supărarea lui, el a folosit acest mijloc pentru a arăta că pentru el timpul a încetat să mai existe din momentul morţii soţiei lui iubite.

Biblia ne spune că şi Dumnezeu are un "ceas". El a păstrat vremurile sub stăpânirea Sa (Fapte 1:7). Calendarul lui Dumnezeu va ajunge într-o zi la sfârşitul lui. Ceasul se va opri şi "nu va mai fi timp" (Apocalipsa 10:6)

Iisus a prezis ca vor apare semne neobisnuite in cer, care arata ca venirea Sa este aproape. Aceste semne in soare, luna si stele prezise de Iisus deja au avut loc.

Numeroase profetii ale Bibliei se refera la dispensatiunea crestina - perioada dintre prima si cea de a doua venire a lui Hristos. Iata o schita a acestor profetii:

1. Raspandirea soliei Evangheliei in ciuda unei puternice persecutii.

2. Unirea crestinismului cu paganismul.

3. Crestinii liberali cazand prin compromis.

4. Crestinii iubitori ai Bibliei pusi in "ilegalitate."

5. Extinderea perioadei de intuneric spiritual.

6. Restaurarea gradata a puritatii Evangheliei.

7. Evanghelia predicata in toata lumea.

8. Ramasita credincioasa tinand cu credinciosie poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.

9. Revenirea lui Iisus pentru poporul Sau.

Istoria arata ca aceste evenimente s-au intamplat in ceruri in aceeasi ordine in care Biblia le-a pus:

1. "Ziua intunecata", 19 Mai 1780. Nu se cunoaste cauza. Nu a fost nici o eclipsa. A fost descrisa in multe enciclopedii si carti de istorie.

2. Luna a aparut rosie ca sangele in noaptea dupa Ziua intunecata.

3. Caderea stelelor, 13 Noiembrie 1833. O uimitoare ploaie meteorica descrisa in multe carti de istorie si enciclopedii. Unii observatori au estimat un numar de 200.000 pe ora cazand timp de 5-6 ore. In cartile de astronomie se spune ca centrul ploii de stele a fost secera din Constelatia Leului.
Un ceas atomic la Neuchâtel, Elvetia, este atat de precis ca nu se pierde mai mult de o secunda in 27.000 de ani. Dumnezeul atomului si Creatorul, care a dat omului intelepciunea de a folosi energia atomica, este Dumnezeul care a prezis viitorul in paginile profetiei din Biblie. Dumnezeu Isi arata puterea de a descoperi evenimentele viitoare ca dovada ca El este Dumnezeul adevarat. Isaia 46:9-10.



































































luni, 7 septembrie 2009

Ploaia de stele cazatoare!

Astazi am sa va vorbesc despre un subiect care m-a pasionat inca de mic copil. Cred ca v-ati dat seama ca este vorba despre stele cazatoare. In vacantele de vara petrecute la bunici obisnuiam sa privesc seara cerul instelat. Stelele straluceau pe bolta cereasca unele mai puternic altele mai slab. Intr-o seara privind ca de obicei cerul am putut observa cum o stea a cazut din cer si se indrepta cu viteza mare spre pamant lasand in urma sa o dara de lumina. Privelistea aceea a lasat in mintea mea o impresie deosebita.

Chiar si acum dupa atata timp imi doresc sa mai pot vedea inca o data un astfel de eveniment. In oras desi aproape in fiecare seara privesc cerul abia pot zari 2-3 stele pe cer deci nici nu se pune problema sa pot vedea vreodata o stea cazatoare. Si totul se datoreaza poluarii. Nu stiu cati dintre voi stiu dar in perioada 17 iulie - 24 august si-a facut aparitia curentul de meteori "Perseide".

In perioada aceasta Pamantul intalneste, in drumul sau prin spatiu, meteoritii care circula pe orbita cometei Swift-Tuttle. Intalnirea anuala a Pamantului cu acesta densitate de materie interplanetara determina aparitia unei ploi de meteori numita Perseide, dupa numele constelatiei Perseu, locul unde se afla radiantul (locul de unde meteorii radiaza aparent pe cer) acestui curent de meteori.

Perseidele, asa-numitele "ploi de stele cazatoare", au putut fi observate in tara noastra pe data de 12 si 13 august. In aceste zile au cazut cel putin 100 de meteori pe ora. Desi am sperat sa pot vedea si eu acest spectacol ceresc aflandu-ma la munte nu am putut sa il vad deoarece cerul era innorat.

Sursa acestui curent meteoric este cometa Swift-Tuttle, care orbiteaza Soarele odata la 133 de ani, precizeaza National Geographic. Resturi de materie a cometei lovesc atmosfera Pamantului cu viteze mari, de pana la 220.000 kilometri pe ora si, cand se dezintegreaza, produc o dara de lumina. Perseidele reprezinta unul din numeroasele roiuri de meteori activi, particule de praf cosmic ce ajung in fiecare an in atmosfera Pamantului, potrivit cercetatorilor de la Observatorul Astronomic din Bucuresti.

La intrarea in atmosfera, cu viteze de pana la 220.000 de kilometri pe ora, particulele de praf cu diametrul mai mic de un milimetru vor lua foc, lasand in urma dare luminoase.
Fenomenul este denumit in lumea intreaga "ploaie de stele", cel mai vechi spectacol de lumini cunoscut de omenire.

Toate aceste particule de praf provin de la cometa Swift-Tuttle care, trecand pe langa Soare, sublimeaza, asa ca praful cosmic prins in nucleul inghetat este eliberat in spatiu. Mai multe despre acest curent de meteori puteti citi pe http://www.astro-info.ro/home/perseide2009.html

Stelele cazatoare au fost privite de mii de ani cu frica si admiratie. Tu cum le privesti, cu admiratie sau cu frica?








luni, 13 iulie 2009

Pastele si Cina Domnului

DOMNUL ISUS, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: 'Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea'. Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: 'Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el'. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El" (1 Cor. 11,23-26).

Simbolurile casei Domnului sunt simple şi uşor de înţeles, iar adevărurile reprezentate de ele sunt de cea mai adâncă semnificaţie pentru noi.
El, Mielul fără cusur al lui Dumnezeu, era gata să Se ofere ca jertfă pentru păcat, urmând ca, în felul acesta, să pună capăt sistemului de simboluri şi ceremonii care, de patru mii de ani, arătau spre moartea Lui.


Paştele fusese rânduit ca o comemorare a eliberării lui Israel din robia egipteană. Sangele mielului pascal, aplicat pe stalpii usii si pe pragul de sus al casei, ii ocrotea pe locuitori de moarte; hranirea cu carnea lui le dadea putere ca sa scape din Egipt (Exod, 12,3-8)

Dumnezeu a poruncit ca, an de an, când copiii aveau să întrebe ce înseamnă această rânduială, să li se prezinte ce s-a întâmplat în acel moment în istorie. În felul acesta, minunata eliberare urma să se păstreze vie în amintirea tuturor.

Când au fost eliberaţi din Egipt, copiii lui Israel au mâncat Paştele în picioare, având mijlocul încins, cu toiegele în mâini, gata de drum. Felul în care ei serbau această orânduire reflecta starea lor, deoarece ei urmau să fie izgoniţi din ţara Egiptului şi să înceapă călătoria grea şi chinuitoare prin pustie.

Dar pe vremea lui Hristos lucrurile se schimbaseră. De data aceasta, ei nu mai urmau să fie izgoniţi dintr-o ţară străină, ci locuiau în ţara lor. Potrivit cu posibilitatea de odihnă ce li se dăduse, oamenii participau la Paşte într-o poziţie diferită.

În jurul mesei erau aşezate paturi, iar oaspeţii erau întinşi, sprijinindu-se pe mâna stângă, iar dreapta o aveau liberă pentru a mânca. În poziţia aceasta, un mesean putea să-şi aşeze capul pe pieptul celui care se găsea alături de el, iar picioarele, ajungând la marginea patului, puteau fi spălate de cineva care trecea pe dinafara cercului.

Orânduirea Cinei Domnului a fost dată pentru a comemora marea eliberare săvârşită prin moartea Domnului Hristos, eliberarea din Egiptul spiritual, din robia pacatului. Această orânduire trebuie să se serbeze până la a doua Sa venire în slavă şi putere. Ea este mijlocul prin care putem păstra mereu în minte marea Lui lucrare, făcută pentru noi. 1 Cor. 11,23-26

Hristos era încă la masa pe care se împărţise cina pascală. Pâinile nedospite, folosite la Paşte, erau în faţa Lui. Vinul pascal, nefermentat, era pe masă. Hristos foloseşte aceste simboluri pentru a reprezenta jertfa Sa fără pată. Nici un lucru stricat prin fermentare, simbolul păcatului şi al morţii, nu putea să reprezinte "Mielul fără cusur şi fără prihană" (1 Petru 1,19)

Împărţind cu ucenicii pâinea şi vinul, Hristos S-a obligat să fie Răscumpărător. El le-a încredinţat Noul Legământ, prin care toţi cei care Îl primesc devin copii ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Hristos. Prin acest legământ, primesc orice binecuvântare pe care cerul o poate da pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare. Acest act al legământului trebuie să fie ratificat cu sângele lui Hristos. Iar aducerea la îndeplinire a actului sfânt trebuia să le amintească ucenicilor jertfa Sa nemărginită, adusă pentru fiecare ca o parte din marele întreg al neamului omenesc decăzut.

Sacrificiul Domnului Hristos aduce eliberare din moarte; credinciosii sunt mantuiti prin impartasirea atat cu trupul Sau, cat si cu sangele Sau (Ioan 6,54). Cina Domnului proclama faptul ca moartea Domnului Hristos pe cruce asigura mantuirea noastra, ofera iertarea si garanteaza viata vesnica.

A manca trupul lui Hristos si a bea sangele Sau este o expresie simbolica pentru asimilarea Cuvantului lui Dumnezeu, prin care credinciosii mentin comuniunea cu cerul si sunt in stare sa aiba viata spirituala. El spunea: ,,Cuvintele pe care vi le spun Eu sunt duh si viata" (Ioan 6,63),,Omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4).

Când primim pâinea care simbolizează trupul zdrobit şi sângele vărsat al lui Hristos, pe aripile închipuirii ne alăturăm scenei împărtăşirii din camera de sus. Trecem parcă prin grădina sfinţită de agonia Aceluia care a purtat păcatele lumii. Noi suntem martori ai luptei prin care s-a obţinut împăcarea noastră cu Dumnezeu. Domnul Hristos este răstignit între noi.

Credinciosii sunt hraniti cu Hristos, Painea vietii, prin partasia Cuvantului vietii - Biblia. Prin acest Cuvant vine puterea de viata a lui Hristos.
In serviciul comuniunii, noi ne impartasim cu Hristos, asimiland Cuvantul Sau prin Duhul Sfant. Din acest motiv, predicarea Cuvantului insoteste Cina Domnului.



Privind la Mântuitorul crucificat, înţelegem mai pe deplin măreţia şi însemnătatea sacrificiului făcut de Maiestatea cerurilor. Planul de mântuire este proslăvit în faţa noastră, iar gândul Calvarului trezeşte sentimente vii şi sacre în inimile noastre.

In timp ce se impartaseau din paharul comuniunii, Isus a incredintat noul legamant ucenicilor sai. El a spus: ,,Beţi toţi din el, căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor” (Matei 26,27.28)


După cum vechiul legămînt a fost ratificat cu sîngele animalelor (Ex. 24,8), tot astfel noul legămînt a fost ratificat cu sîngele lui Hristos. Celebrînd această orînduire, credincioşii îşi reînnoiesc angajamentul lor de credincioşie faţă de Domnul lor, recunoscînd din nou că sînt cuprinşi în uimitoarea înţelegere prin care, în Isus, Dumnezeu S-a legat de neamul omenesc.


Serviciul comuniunii arată spre a doua venire a lui Hristos. El a fost desemnat pentru a păstra această nădejde vie în mintea ucenicilor. „Pentru că, ori de cîte ori mîncaţi din pîinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului pînă va veni El” (1 Cor. 11,26).

Serviciul Cinei se întinde pe perioada dintre Golgota şi a doua venire. El leagă crucea şi împărăţia. El îmbină „deja” cu „nu încă”, care formează esenţa concepţiei despre istoria lumii în Noul Testament. El uneşte jertfa Mîntuitorului şi a doua Sa venire - mîntuirea oferită şi mîntuirea împlinită. El vesteşte faptul că Hristos este prezent prin Duhul Sfînt, pînă cînd El va veni în mod vizibil.

Ori de câte ori se întâlneau pentru a comemora moartea Sa, ei îşi aminteau cum El a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de-acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu”. (Matei 26,27-29). În perioada de strâmtorare care a urmat, ei şi-au găsit mângâiere în nădejdea revenirii Domnului lor.

Angajamentul Domnului Hristos este profetic. El direcţionează credinţa noastră spre o viitoare celebrare a Cinei, împreună cu Mîntuitorul nostru, în Împărăţia Sa. Ocazia este marea sărbătoare a „nunţii Mielului” (Apoc. 19,9).


luni, 4 mai 2009

Ce este viata vesnica?

Nascuta intr-o familie crestina am fost obisnuita inca de mic copil cu Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu. Am fost invatata sa studiez Biblia pentru a-l cunoaste mai bine pe Dumnezeu si pentru a avea o relatie personala cu El. Acest privilegiu inalt de a avea o educatie religioasa m-a facut sa vad viata intr-un mod cu totul diferit.

Am invatat sa il consult pe Dumnezeu in toate alegerile si deciziile mele. Sunt momente cand Dumnezeu nu ne raspunde imediat ci atunci cand El considera ca este momentul porivit. Dar sunt cereri la care El nu ne raspunde deoarece nu sunt dupa voia Sa.

Ma intreb cati dintre noi il consultam pe Dumnezeu cand avem de facut o alegere importanta in viata? Suntem noi oare indiferenti fata de voia Sa pt. noi? Atata timp cat nu il implicam pe El in viata noastra nu avem cum sa ii cerem sfatul atunci cand avem nevoie.

Ganditi-va cum ar fi fost daca si El ar fi aratat aceeasi indiferenta fata de noi? Cum ar fi daca nu si-ar mai revarsa binecuvantarile Sale asupra noastra, daca ar uita sa dea ploaie pe pamant la vreme potrivita, daca nu ar mai face sa rasara soarele, daca nu ar mai dai zapada pe pamant? Daca si-ar aduce aminte de noi doar ocazional asa cum o facem noi de cele mai multe ori?

Sa presupunem ca nu l-ar mai fi trimis pe Fiul Sau ca sa salveze neamul omenesc din pacat. Acum am fi ramas fara speranta si fara o tinta de urmat. Si totusi cat de putini apreciem jertfa Fiului Sau. Hristos a murit in locul nostru pt. a ne salva si pt. a ne oferi viata vesnica.

Ce este viata vesnica si cum o putem avea? Gasim raspuns in Cuvantul vietii in Ioan 17:3 "Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu."

Iar in Ioan 5:39 ni se spune "Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine."

Ioan 5:24 "Adevarat, adevarat va spun, ca cine asculta cuvintele Mele, si crede in Cel ce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata."

Romani 2:7 "Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea."

Galateni 6:8 "Cine seamana in firea lui pamanteasca, va secera din firea pamanteasca putrezirea; dar cine seamana in Duhul, va secera din Duhul viata vesnica."

Ioan 3:36 "Cine crede in Fiul, are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul, nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el."

Ioan 3:16 "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica."

Meditati asupra acestor versete si ganditi-va daca merita sa fim indiferenti fata de un Dumnezeu care a dat ce este mai de pret pt. El pe singurul Sau Fiu pt. ca noi sa avem parte de o noua sansa.

Implicati-l pe Dumnezeu in viata voastra si veti vedea binecuvantarile Sale revarsate asupra voastra.

joi, 30 aprilie 2009

Pacea lui Dumnezeu

Zi de zi mergand cu pasi grabiti spre locul de munca studiez chipurile oamenilor. Uneori ma intreb care sunt gandurile, care este scopul vietii lor si daca acest scop il include si pe Dumnezeu sau este legat doar de lumea aceasta si de placerile de o clipa ale vietii. Cata importanta ii acordam noi lui Dumnezeu, ce loc ocupa El in viata noastra? Ne intereseaza ce plan are El cu viata noastra sau care este voia Sa?

La fiecare pas vad oameni grabiti, stresati, aroganti, nemultumiti, suparati, mandri, plini de rautate, ingrijorati dar si oameni cu fetele luminate de o pace sufleteasca misterioasa. Ma intreb de unde provine aceasta pace? Cine este sursa ei? Care este diferenta dintre cei care au aceasta pace si cei care nu o au?

M-am gandit si cred ca provine dintr-o relatie vie si autentica cu Dumnezeu. In Biblie scrie ca numai Isus Hristos este cel care ne poate da aceasta pace. In Ioan 14:27 ni se spune: "Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte."

Versetele acestea ma fac sa cred ca pacea pe care o da Isus este diferita de cea cunoscuta de oameni. Pacea omeneasca este data de siguranta si confortul vietii in timp ce pacea oferita de Isus consta in cunoasterea lui Dumnezeu, sursa ei, intr-o relatie stransa si permanenta cu El.

Aceasta pace sufleteasca transforma viata omului, il face sa vada viata intr-o cu totul alta lumina. In Ioan 16:33 ni se spune: "V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea." In luptele si ispitele cu care se confrunta omul zilnic exista biruinta numai atunci cand Hristos este la carma vietii noastre, cand avem pacea Sa.

In viata omului se da o lupta intre firea pamanteasca cea care se impotriveste vointei lui Dumnezeu (referitor la aceasta Pavel spune in Romani 7:18 "Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac.") si firea duhovniceasca (spirituala) care face voia lui Dumnezeu si urmeaza indemnurile Duhului Sfant (1 Corinteni 2:13 si Romani 12:1)

Faptele firii pamantesti sunt: "Preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea ...(Galateni 5:19) dar si "patima, pofta rea şi lăcomia de avere ...(Coloseni 3:5 si Efeseni 5:3)

Oare cati dintre noi ne dorim aceasta pace pe care Isus ne-o ofera in dar? Ne dorim noi sa il cunoastem pe Dumnezeu cu adevarat si sa avem parte de pacea oferita de Fiul Sau?
Pt. a avea aceasta pace trebuie sa ii acordam lui Dumnezeu primul loc in viata noastra, sa il lasam sa ne transforme viata.

"Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură." Coloseni 3:8

Pt. studiu personal va invit sa cititi urmatoarele capitole: Coloseni 3, Efeseni 5, 1 Corinteni 3, Galateni 5, Romani 7.

miercuri, 15 aprilie 2009

Simbolurile profetice ale Pastelui

Pentru creştini, Paştele conţine un bogat simbolism profetic care arăta spre Isus Hristos. Noul Testament învaţă în mod explicit că sărbătorile israelite sunt „umbra lucrurilor viitoare" (Col. 2:16-17; Evr. 10:1), adică răscumpărarea prin sângele lui Isus Hristos.

Să reţinem că cele relatate în Exod, capitolul 12, ne reamintesc de Mântuitorul nostru şi de voia Sa pentru noi.

1. Inima şi sufletul evenimentului de la Paşte era harul mântuitor al lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a scos pe Israeliţi din Egipt nu fiindcă erau un popor merituos, ci pentru că El i-a iubit şi a rămas credincios legământului Său (Deut. 7:7-10). În mod asemănător, mântuirea pe care noi o primim de la Hristos ne vine prin harul minunat al lui Dumnezeu (Efes. 2:8-10; Tit 3:4-5).

2. Scopul sângelui stropit pe stâlpii uşilor era să salveze de la moarte întâiul născut al fiecărei familii; acest sânge arăta către vărsarea sângelui lui Hristos pe cruce, pentru a ne salva de la moarte şi de mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului (Ex. 12:13, 23, 27; Evr. 9:22).

3. Mielul de Paşte a fost o Jertfă" (Ex. 12:27) care a îndeplinit rolul de substitut pentru întâiul născut; această jertfă arăta spre moartea lui Hristos ca substitut al morţii credinciosului (Rom. 3:25, ).

Pavel îl numeşte, în mod explicit, pe Hristos Mielul nostru de Paşte care a fost jertfit pentru noi (I Cor. 5:7).

4. Mielul de parte bărbătească desemnat pentru moarte trebuia să fie „fără cusur" (Ex. 12:5); mielul prefigurează neprihănirea lui Hristos, Fiul desăvârşit al lui Dumnezeu (Ioan 8:46; Evr. 4:15).

5. Consumarea mielului ca hrană reprezenta identificarea comunităţii israelite cu moartea mielului, o moarte care îi salva de la moartea fizică, în mod asemănător, participarea la Cina Domnului reprezintă participarea noastră la moartea lui Hristos, o moarte care ne salvează din moartea spirituală (I Cor. 10:16-17; 11:24-26).

Ca şi în cazul Paştelui, doar jertfa iniţială, moartea Sa pe cruce, a fost o jertfă eficientă. Noi sărbătorim Cina Domnului ca un act comemorativ „spre pomenirea Lui" (I Cor.11:24).

6. Stropirea cu sânge a stâlpilor şi a pragului de sus al uşii a fost făcută în credinţă plină de ascultare (Ex. 12:28, Evr. 11:28); acest răspuns al credinţei a adus răscumpărarea prin sânge (Ex. 12:7, 13).

Mântuirea prin sângele lui Hristos este obţinută numai prin ascultarea credinţei (Rom. 1:5, compară cu 16;26).

7. Mielul de Paste trebuia să fie mâncat împreună cu pâine nedospită (Ex. 12:8). Deoarece în Biblie aluatul simbolizează, în mod obişnuit, păcatul şi corupţia (Ex. 13:7, Mat. 16:6, Marcu 8;15), această pâine nedospită a reprezentat despărţirea de Egipt a Israeliţilor răscumpăraţi, adică de lume şi de păcat (Ex. 12:15 ).

În mod asemănător, poporul răscumpărat al lui Dumnezeu este chemat să se separe de lumea păcătoasă şi să se dedice numai lui Dumnezeu.