DOMNUL ISUS, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: 'Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea'. Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: 'Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el'. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El" (1 Cor. 11,23-26).
Simbolurile casei Domnului sunt simple şi uşor de înţeles, iar adevărurile reprezentate de ele sunt de cea mai adâncă semnificaţie pentru noi.
El, Mielul fără cusur al lui Dumnezeu, era gata să Se ofere ca jertfă pentru păcat, urmând ca, în felul acesta, să pună capăt sistemului de simboluri şi ceremonii care, de patru mii de ani, arătau spre moartea Lui.
Paştele fusese rânduit ca o comemorare a eliberării lui Israel din robia egipteană. Sangele mielului pascal, aplicat pe stalpii usii si pe pragul de sus al casei, ii ocrotea pe locuitori de moarte; hranirea cu carnea lui le dadea putere ca sa scape din Egipt (Exod, 12,3-8)
Dumnezeu a poruncit ca, an de an, când copiii aveau să întrebe ce înseamnă această rânduială, să li se prezinte ce s-a întâmplat în acel moment în istorie. În felul acesta, minunata eliberare urma să se păstreze vie în amintirea tuturor.
Când au fost eliberaţi din Egipt, copiii lui Israel au mâncat Paştele în picioare, având mijlocul încins, cu toiegele în mâini, gata de drum. Felul în care ei serbau această orânduire reflecta starea lor, deoarece ei urmau să fie izgoniţi din ţara Egiptului şi să înceapă călătoria grea şi chinuitoare prin pustie.
Dar pe vremea lui Hristos lucrurile se schimbaseră. De data aceasta, ei nu mai urmau să fie izgoniţi dintr-o ţară străină, ci locuiau în ţara lor. Potrivit cu posibilitatea de odihnă ce li se dăduse, oamenii participau la Paşte într-o poziţie diferită.
În jurul mesei erau aşezate paturi, iar oaspeţii erau întinşi, sprijinindu-se pe mâna stângă, iar dreapta o aveau liberă pentru a mânca. În poziţia aceasta, un mesean putea să-şi aşeze capul pe pieptul celui care se găsea alături de el, iar picioarele, ajungând la marginea patului, puteau fi spălate de cineva care trecea pe dinafara cercului.
Orânduirea Cinei Domnului a fost dată pentru a comemora marea eliberare săvârşită prin moartea Domnului Hristos, eliberarea din Egiptul spiritual, din robia pacatului. Această orânduire trebuie să se serbeze până la a doua Sa venire în slavă şi putere. Ea este mijlocul prin care putem păstra mereu în minte marea Lui lucrare, făcută pentru noi. 1 Cor. 11,23-26
Hristos era încă la masa pe care se împărţise cina pascală. Pâinile nedospite, folosite la Paşte, erau în faţa Lui. Vinul pascal, nefermentat, era pe masă. Hristos foloseşte aceste simboluri pentru a reprezenta jertfa Sa fără pată. Nici un lucru stricat prin fermentare, simbolul păcatului şi al morţii, nu putea să reprezinte "Mielul fără cusur şi fără prihană" (1 Petru 1,19)
Împărţind cu ucenicii pâinea şi vinul, Hristos S-a obligat să fie Răscumpărător. El le-a încredinţat Noul Legământ, prin care toţi cei care Îl primesc devin copii ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Hristos. Prin acest legământ, primesc orice binecuvântare pe care cerul o poate da pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare. Acest act al legământului trebuie să fie ratificat cu sângele lui Hristos. Iar aducerea la îndeplinire a actului sfânt trebuia să le amintească ucenicilor jertfa Sa nemărginită, adusă pentru fiecare ca o parte din marele întreg al neamului omenesc decăzut.
Sacrificiul Domnului Hristos aduce eliberare din moarte; credinciosii sunt mantuiti prin impartasirea atat cu trupul Sau, cat si cu sangele Sau (Ioan 6,54). Cina Domnului proclama faptul ca moartea Domnului Hristos pe cruce asigura mantuirea noastra, ofera iertarea si garanteaza viata vesnica.
A manca trupul lui Hristos si a bea sangele Sau este o expresie simbolica pentru asimilarea Cuvantului lui Dumnezeu, prin care credinciosii mentin comuniunea cu cerul si sunt in stare sa aiba viata spirituala. El spunea: ,,Cuvintele pe care vi le spun Eu sunt duh si viata" (Ioan 6,63),,Omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4).
Când primim pâinea care simbolizează trupul zdrobit şi sângele vărsat al lui Hristos, pe aripile închipuirii ne alăturăm scenei împărtăşirii din camera de sus. Trecem parcă prin grădina sfinţită de agonia Aceluia care a purtat păcatele lumii. Noi suntem martori ai luptei prin care s-a obţinut împăcarea noastră cu Dumnezeu. Domnul Hristos este răstignit între noi.
Credinciosii sunt hraniti cu Hristos, Painea vietii, prin partasia Cuvantului vietii - Biblia. Prin acest Cuvant vine puterea de viata a lui Hristos.
In serviciul comuniunii, noi ne impartasim cu Hristos, asimiland Cuvantul Sau prin Duhul Sfant. Din acest motiv, predicarea Cuvantului insoteste Cina Domnului.
Privind la Mântuitorul crucificat, înţelegem mai pe deplin măreţia şi însemnătatea sacrificiului făcut de Maiestatea cerurilor. Planul de mântuire este proslăvit în faţa noastră, iar gândul Calvarului trezeşte sentimente vii şi sacre în inimile noastre.
In timp ce se impartaseau din paharul comuniunii, Isus a incredintat noul legamant ucenicilor sai. El a spus: ,,Beţi toţi din el, căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor” (Matei 26,27.28)
După cum vechiul legămînt a fost ratificat cu sîngele animalelor (Ex. 24,8), tot astfel noul legămînt a fost ratificat cu sîngele lui Hristos. Celebrînd această orînduire, credincioşii îşi reînnoiesc angajamentul lor de credincioşie faţă de Domnul lor, recunoscînd din nou că sînt cuprinşi în uimitoarea înţelegere prin care, în Isus, Dumnezeu S-a legat de neamul omenesc.
Serviciul comuniunii arată spre a doua venire a lui Hristos. El a fost desemnat pentru a păstra această nădejde vie în mintea ucenicilor. „Pentru că, ori de cîte ori mîncaţi din pîinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului pînă va veni El” (1 Cor. 11,26).
Serviciul Cinei se întinde pe perioada dintre Golgota şi a doua venire. El leagă crucea şi împărăţia. El îmbină „deja” cu „nu încă”, care formează esenţa concepţiei despre istoria lumii în Noul Testament. El uneşte jertfa Mîntuitorului şi a doua Sa venire - mîntuirea oferită şi mîntuirea împlinită. El vesteşte faptul că Hristos este prezent prin Duhul Sfînt, pînă cînd El va veni în mod vizibil.
Ori de câte ori se întâlneau pentru a comemora moartea Sa, ei îşi aminteau cum El a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de-acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu”. (Matei 26,27-29). În perioada de strâmtorare care a urmat, ei şi-au găsit mângâiere în nădejdea revenirii Domnului lor.
Angajamentul Domnului Hristos este profetic. El direcţionează credinţa noastră spre o viitoare celebrare a Cinei, împreună cu Mîntuitorul nostru, în Împărăţia Sa. Ocazia este marea sărbătoare a „nunţii Mielului” (Apoc. 19,9).
